Nu am fost niciodată bună la abilitați practice, la desen, la muzică. Mi se părea că lumea asta e inaccesibilă celor netalentați. Mi se părea și că toți din familie au o latură artistică, iar pe mine m-a omis când s-a împărțit talentul. Acum văd și realizez din plin că nu îți trebuie talent, îți trebuie muncă. Relația mea cu mașina de cusut a fost una foarte grea la început. Mă puneam încrezătoare în fața ei și așteptam să trag o cusătură și să iasă o rochie de gală. Nu era niciodată așa. Era cusătură strâmbă, era material adunat aiurea, era o gaură în țesătură, erau apoi săptămâni întregi când nu mă mai atingeam de mașină pentru că simțeam cum să urăște. Până în ziua când am pus piciorul în prag și mi-am zis că toți metrii de material stricați sunt, de fapt, lecții învățate. Așa că am început să iau fiecare eșec și să îl înrămez. Reușitele au venit mai greu, dar și când au venit, au lăsat o mireasmă plăcută care a început să acopere orice dezamăgire.